Team building


Schimbarea, calea spre succes

 Moto: “Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!” P. Coehlo

 

Obiectivele tale principale şi viziunea pe care ai avut-o când ai creat compania nu sunt aceleaşi cu rezultatele de acum. Îţi doreşti să mergi mai departe, să ai o echipă unită, bine pregătită, care să facă performanţă. Îţi doreşti ca angajaţii tăi să înţeleagă câtă pasiune ai pus tu în planul de afaceri şi că jobul lor ar putea fi un loc unde să arate ce pot, să fie creativi şi să se dezvolte, contribuind astfel la dezvoltarea companiei şi beneficiind de rezultatele muncii lor. Probabil înţelegi şi că procedând la fel ca până acum, vei obţine aceleaşi rezultate – este nevoie de o schimbare. Poţi investi în resursa umană pe care o ai la îndemână, fără să ai astfel nevoie în permanenţă de recrutare, programe de inducţie şi să capeţi o proastă reputaţie datorită fluctuaţiei de personal. Sau poate simţi nevoia unei „renaşteri”, îţi doreşti să schimbi atât echipa cât şi întreaga strategie de afaceri pe care ai avut-o până acum. Indiferent de varianta pe care o alegi, poate părea costisitor la început, însă cu siguranţă este nevoie de o schimbare, iar investiţia este pe termen lung, cu rezultate pe măsura investiţiei.

 

Training & team building – in house

 

Din dorinţa de a te sprijini să pui în practică proiectul tău de schimbare, am creat programe de training şi team building, care îţi pot oferi următoarele rezultate:

Creşterea performanţelor individuale şi de grup

  • Identificarea resurselor individuale care conduc spre performanţă
  • Învăţarea unor tehnici de comunicare eficientă
  • Crearea unui climat generator de performanţă
  • Creşterea implicării şi a responsabilizării angajaţilor şi managerilor
  • Creşterea loialităţii faţă de companie şi reducerea fluctuaţiei de personal
  • Identificarea / Depăşirea barierelor şi atingerea obiectivelor comune.

 

Adaptăm aceste programe în funcţie de nevoile companiei, nevoi pe care ni le poţi face cunoscute, sau pe care le putem identifica împreună, în cazul în care nu le şti.

Îmbinăm principii din training cu cele din psihologie, într-o formulă inedită. Programele pe care ţi le punem la dispoziţie se adresează atât structurii de conducere, cât şi celei de execuţie.
Principalele avantaje pentru tine sunt acelea că vei avea costuri reduse datorită implementării programelor in house (la sediul tău), durata relativ scurtă, şedinţe de follow-up în care evaluăm achizitiile facute de participanţii la program.

Putem oferi la cerere si programe de team building in alte locatii, unde pe langa costurile programului propriu zis, se mai adauga cele de transport, cazare, masa + TVA.

Mai oferim şedinţe de coaching 1:1 pentru angajaţi.

Pentru a discuta pe larg despre nevoile tale, ne poţi contacta la:  spiritcenter_ro@yahoo.ro şi vom stabili o întâlnire.

 

 

WordPress theme: Kippis 1.15