1. terapeutul invata pacientul observarea comportamentului si etichetarea aptitudinilor: pacientii nu sunt constienti de comportamentul lor si de efectele acestuia asupra altor persoane. Analiza comportamentului si strategiile de insight din cadrul rezolvarii de probleme sunt folosite ca tehnici.
2. terapeutul observa si descrie comportamentele autoimpuse, standardele nerealiste; identifica strategiile ineficiente de modificare a comportamentului; observa si descrie strategiile de auto pedepsire prin folosirea sentimentelor de vina sau de autocritica.
3. terapeutul comunica ca, in principiu, pot fi intelese toate tipurile de comportament; terapeutul comunica ca orice standard nerealizat este prin definitie nerealist in momentul prezent; terapeutul il ajuta pe pacient sa vada ca orice se intampla, inclusiv propriul comportament este un produs natural al realitatii asa cum este ea in prezent.
4. terapeutul accepta comportamentul pacientului inclusiv cel autoimpus: exploreaza impreuna cu pacientul comportamentele de tipul „trebuie sa, trebie pentru ca”. Unii pacienti deseori traiesc sentimente de extrema furie, vinovatie sau dezamagire deoarece s-au comportat intr-un mod considerat de ei inacceptabil. Aproape fara exceptie asemenea sentimente sunt bazate pe sistemul de credinte ca ei „nu ar trebuit” sa se comporte in maniera in care au procedat. Acesti pacienti se supun unor cerinte nerealiste de a se comporta diferit fata de cum o fac. Aceasta credinta a pacientului ca „trebuie” sa fie diferit il impiedica sa puna in aplicare un plan realist cu privire la schimbarile dorite.
5. terapeutul valideaza dezamagirea pacientului cu privire la propriul comportament.
Bibliografie:
Marsha M. Linehan, Ph. D., Cognitive –Behavioral Treatment of Borderline Personality Disorder, The Guilford Press, New York, 1993, Part III Basic Treatment Strategies, Core strategies: Part I Validation, pg 221-249
Psih iuliana Enache