D. W. WINNICOTT „ Amintirile nasterii, trauma nasterii si anxietatea”


Porneste in tratarea subiectului de la convingerea lui Freud, „ca cercetator si nu doar ca ganditor intuitiv”, in semnificatia traumei nasterii.
Aminteste de credinta unui doctor obstretician care in practica sa adauga la cunoasterea partii fizice a procesului nasterii credinta in importanta furnizarii de incredere mamei.. El viza astfel prevenirea sau invingerea fricii la acele mame pe care le gasea serios tulburate in functia lor in momentul parturitiei.
Prima idee pe care o enunta este ca „analistul rebuie sa fie pregatit sa faca fata oricarui fel de material care apare, inclusiv materialul legat de nastere”.
D. W. Winnicott afirma ca a intalnit in munca sa psihanalitica „dovezi ca experienta nasterii este semnificativa si este stocata ca material mnezic”
In al treilea rand afirmatia lui Freud unde comparand nasterea cu intarcatul spune: „situatia traumatica al lipsei mamei este diferita de situatia traumatica a nasterii intr- o privinta impotanta. La nastere nu exista nici un obiect, deci nici un obiect nu poate fi pierdut. Anxietatea este singura reactie care survine”, deci aceasta afirmatie a lui Freud, pentru D. W. Winnicott este mult mai inteligibila atunci cand este separat conceptul de experienta nasterii de cel de trauma nasterii. Astfel: „este posibil ca experienta nasterii sa fie atat de usoara incat sa aiba o semnificatie mica…In contrapartida experienta nasterii, care este anormala… devine trauma nasterii si atunci este inalt semnificativa.
Introducand in discutie tremenul „anxios”, D. W. Winnicott afirma ca „este aplicabil atunci cand un individ este purtat de experiente fizice (fie excitatie, furie, frica …) pe care nu le poate nici evita, nici intelege; adica el nu este constient de cea mai mare parte dintre motivele pentru care acestea se intampla”. Astfel termenul de anxios poate fi aplicat in cazul unui individ care a ajuns la un anumit grad de maturitate. Bebelusul nu poate fi anxios la nastere pentru ca nu exista refulare sau un incostient refulat.
La subtitlu lucrarii sale „Experienta nasterii” pune accentul pe ideea ca eul copilului nu este atat de puternic incat sa aiba o reactie fara pierderea identitatii – aceasta legat de ideea ca igerintele mediului de un anumit grad, din timpul nasterii, sunt „stimuli valorosi, dar dincolo de un anumit grad aceste perturbari nu mai sunt de ajutor prin aceea ca induc o reactie”. In timpul nasterii bebelusul este ceva care reactioneaza iar apoi exista o reintoarcere la o stare de fapt in care acesta nu trebuie sa reactioneze , „singura stare in care sinele poate incepe sa existe”. D. W. Winnicott afirma ca reactia bebelusului din timpul nasterii este o faza de pierdere a identitatii pentru care copilul este pregatit, iar „mersul personal al individului sa nu fie intrerupt de reactii la ingerintele prelungite” – trauma este reprezentata astfel de necesitatea de a reactiona.
Deci a reactiona la acel stadiu presupune o pierdere temporara de identitate ce duce la o senzatie extrema de insecuritate si la o lipsa de continuitate a sinelui, „si chiar de lipsa de speranta congenitala in legatura cu realizarea unei vieti personale”. Bebelusul poate suporta sa fie nevoit sa reactioneze la ingerinte doar pentru o perioada de timp limitata. Impunerile externe cer copilului sa se adpateze la ele, ori ,la varsta nasterii, acesta cere o adaptare activa din partea mediului.
D. W. Winnicott afirma ca „se pot spune multe despre ce se intampla cand copilul, avand o organizare a eului extrem de imatura, trebuie sa faca fata unui mediu care insista in a fi important. Poate aparea o falsa integrare care implica un fel de gandire abstracta care este nenaturala”. Aceasta dezvoltare precoce a intelectului provine dintr-un stadiu prea timpuriu din istoria individului, de aceea este , in mod patologic, „neacordata la corp cu functiile sale si la sentimente, instincte si senzatii ale eului total”.

Psih Iuliana Enache

WordPress theme: Kippis 1.15