Interactiunea prin joc cu bebelusul


IMG_20141119_105512Copilul învaţă prin imitare, explorare şi experienţe, jocul permite practicarea acestora într-o modalitate naturală, menţinând curiozitatea copilului şi dorinţa acestuia de cunoaştere. Copilul mic învaţă prin reluări şi repetări ale unei activităţi, a operaţiilor activităţilor până când acestea se perfecţionează şi se rafinează. Creşterea şi dezvoltarea copilului are loc într-un ritm alert, schimbările survenind de la o zi la alta. Dezvoltarea şi învăţarea copilului reprezintă un proces continuu care se bazează pe experienetele şi cunostintele anterioare ale copilului. Dezvoltarea fizică, senzorială, emoţională, cognitivă şi a limbajului şi comunicării evoluează integrat încât fiecare domeniu contribuie la dezvoltarea celorlalte.

Orice interacţiune cu adultul sau cu mediul este un act de învăţare. Toţi copii parcurg aceleaşi stadii de dezvoltare, ritmul este diferit de la un copil la altul. Siguranţa şi confortul emoţional este fundalul pe care se organizează achiziţiile copilului indiferent de ritmul sau de dezvoltare. Predictibilitatea programului are un rol esenţial în organizarea mentală a copilului, în crearea sentimentului de siguranţă şi securitate şi în aderarea lui la ordine şi reguli. Copilăria este definita că etapa în care Jocul şi Joacă este principala activitate a copilului. Chiar şi simpla urmărire atentă a mâinii sau a picioarelor este o formă de joc pentru cel mic. Jocul, în dezvoltarea timpurie a celui mic are rol: adaptativ la mediul înconjurător, de socializare, prin interiorizarea regulilor şi acceptarea acestora, de relaţionare, prin stabilirea de relaţii cu alţi copii/adulţi, de dezvoltare a necesităţii de autodezvoltare: copilul intrând în competitie cu sine. De asemenea, este tonic general, contribuind la starea de bine si motivator, prin joc anumite lucruri neplăcute pot deveni plăcute. Prin joc, părinţii îşi pot întări relaţia de afectivitate cu cel mic. De asemenea, se dezvolta abilităţile de comunicare a celui mic dar şi a părintelui pentru a înţelege mai bine nevoile copilului. Prin joc anumite sarcini sau activităţi neagreate de cel mic pot deveni plăcute. “Copilul meu este prea mic să se joace!” Această idee este complet eronată. Se pot iniţia jocuri cu cei mici încă de la naştere. Aceste jocuri au forma unor stimulări: sunete, mângâieri, zgaltairea unor jucării, fredonarea unor cântecele, etc. În primele luni de viaţă copilul percepe lumea înconjurătoare prin simţuri, de aceea activităţile de stimulare senzoriale sunt foarte potrivite.

Dezvoltarea simţurilor copilului, stimulează dezvoltarea intelectuală. Idei de jocuri: – 0-4 luni. Copilul se joacă cu mâinile, picioarele, este interesat de obiecte sunătoare, muzicale, şi care produc lumini ca rezultat al manipulării adultului. Copilul descoperă texturi, culori şi forme diferite. Este importanta comunicarea cu cel mic copilului fiecare etapă a ceea ce urmează pentru a-l obişnui cu activităţile şi a-i creea o rutină. Emiterea de vocale prelungite. Imitarea sunetelor emise de copil. În acest fel el va fi încurajat să le reproducă. Masaj. Rostogolire blândă. Aşezarea copilului pe o pătură speciala pentru joacă: din diverse materiale, cu diferite aplicaţii de diverse culori. – 4-6 luni. Copiulul începe să perceapă culorile, fiind interesat de obiectele viu colorate. Dezvoltandu-i-se capacitatea de coordonare, copilul se va putea agăţa de diferite obiecte sau va putea apuca jucării. Jucăriile sunătoare sunt indicate pentru această vârstă, în special cele pe care cei mici le pot apuca, dezvoltându-se astfel abilitatea copilului de a apuca lucruri folosind palma.

Activităţi preferate de cel mic: apucatul, aruncatul, mânuirea, gustarea, muscarea obiectelor. Obiecte indicate: Obiecte atârnate deasupra pătuţului sau agăţate de pătuţ. – 6-12 luni. Copilul sta în şezut şi se deplasează, explorarea fiind mult mai la indemana. Astfel, copilul nu mai este condiţionat de apropierea faţă de jucării, căci se va putea deplasa spre ele. În această perioadă se exersează capacitatea de concentrare. Obiecte indicate: cuburi, jucării montabile, elemente de constructie. Este important momentul când ne jucam cu copilul, deaorece suprastimularea acestuia îl poate transforma în copil agresiv.

De asemenea, este necesară stimularea copilului să descopere mediul, prin oferirea acestuia de jucării lăsate la indemnana. Excesul de jucării sau efectuarea mai multor activităţi în acelaşi timp va încuraja dezvoltarea de probleme de concentare şi atenţie sustinuta a celui mic.

http://psiholearn.blogspot.ro/2014/07/interactiunea-prin-joc-cu-copilul.html

WordPress theme: Kippis 1.15