Fereastra spre iertare


porumbel

Ce este iertarea? Ce trezeste in noi? Cand o putem simti si oferi cu adevarat? Cat de greu sau de          usor e sa ierti?

         Viata ne poate aduce experiente dureroase si incercam sa-i  iertam pe cei de langa noi. Ne  gandim adesea cand ni se  face rau: iarta-l doamne, ca nu stie ce face… dar noi… noi putem  ierta? Durerea e prea mare si lupta fara sens… ne  luptam cu oamenii pe care-i iubim. Nu acceptam uratul din sufletul lor. Ne dam  seama ca nu putem cere mai mult, nu au de unde sa ofere.  Si acceptam situatia, incercand sa iertam.

“…Iertarea seamana cu un rau… Curge de la un nivel mai inalt, de la o constiinta mai inalta spre una mai joasa”, asa ca ne  simtim datoari sa-i oferim aceasta iertare. Dar nu a curs deodata, desi poate ne dorim, sunt  picaturi mici, apoi firicele de apa si treptat a incep sa curga lin. Ne  simtit sufletul eliberat si luminat. Scapam de o mare povara. Iubirea pe care o purtam se transforma  in iertare. E-ul nostru, care nu putea sa ierte, se  inalta si a iarta… Avem nevoie de vindecare, asemeni unui copil, care sufera, care este ranit si plange sau protesteaza si are nevoie de incurajare sau de consolare.  Contopirea cu Sinele ne  da putere..  spala  ranile  care treptat  se vor inchide.

                 Nu stim de unde vine revolta noastra. Din iubire?Iertarea ne  reda linistea, pacea sufleteasca. Ne despartim de lucrurile urate din trecut, ca de un cos de gunoi si  incepem sa simtim parfumul fiintei noastre. Traim in prezent, dar este un efort urias  sa spunem  la revedere trecutului asa cum un adolescent isi ia ramas bun de la copilarie. Toate suferintele prin care trecem ne  aduc aici, ne  imping catre un nivel mai ridicat al constiintei. Inima noastra devine suficient de larga pentru a-l primi pe celalalt.

 Intelegem  ca un timp am fost, asa… ca un avion care rula pe sol si nu indraznea sa se inalte.

 Putem judeca ?  Putem interpreta experienta celuilalt ? Pentru ca asa cum este nu se suprapune peste cum vrem noi sa fie, ne doare. Tot ce putem face este sa incercam sa suportam durerea si sa-i  comunicam cum ne-ar placea sa fie. Daca celalalt vrea sa se schimbe, il putem ajuta, dar e posibil sa fie nevoia noastra de schimbare si nu a lui.

               Daca in jurul nostru cineva greseste, aceasta devine o oportunitate de a ne descotorosi de ostilitatea pe care o continem dar nu stim ce sa facem cu ea? Daca se acumuleaza, destinatarul nu va intelege nimic din reactia noastra exagerata. Este normal, deoarece nu are nici o legatura cu el. Gresim si ne simtim vinovati, nu ne putem ierta si ne pedepsim, sau proiectam asupra celuilalt si il pedepsim pe el. Dar intr-un colt al sufletului , ne simtim culpabili. Putem gandi asa si ne putem intelege pe noi. De multe ori vedem langa o sticla de bautura in plus sau un pachet de tigari, umbra unei vinovatii neasumate.

In opozitie cu judecata, iertarea presupune refuzul de a condamna, de a sanctiona sau de a cauta vinovati . Pedeapsa nu-l face pe cel care a gresit mai bun sau mai iertator, el invata ca la greseala se raspunde cu pedeapsa si ca orice vinovatie se plateste. Legea se intemeiaza pe frica, iertarea insa pe iubire. Dar putem trai fara ea? Cine ne-ar apara de cei ce nu realizeaza cand ne fac rau? Cum am putea trai in siguranta daca n-ar exista niste limite?

Iertarea se naste din intelegere. Intelepciunea intuitiva iti permite sa sesizezi suferinta launtrica  a celui care insulta, loveste sau ucide. Este limitat si actioneaza inauntrul acestor limite, incercand prin toate mijloacele sa supravietuiasca.  E greu sa intelegi acest lucru atunci cand ai de suferit in relatia cu el.

Cand o fiinta devine iluminata ea manifesta spontan intelegere, cei care insa se forteaza pentru a fi si mai expresivi, devin caraghiosi.

Compasiunea fara intelegere este periculoasa. La fel si intelegerea fara compasiune, se apropie de egocentrism, dar o putem numi viclenie sau siretenie si poate fi urmarita la persoanele inteligente care se folosesc de acest dar pentru a se imbogati sau a-i folosi pe ceilalti in interese strict personale.

Cand esti foarte preocupat de nevoile tale presante, de aspiratiile tale, e dificil sa-l mai vezi si pe celalalt, sa intelegi ce-l doare sau de ce se teme.

Iertarea te face un om mai liber.

Dac dorim eliberarea, iertam, nu mai respingem polul opus, admitem ca realitatea are si o parte intunecata. Polul opus, agresorul, te ajuta sa faci curat in inima ta. Dar cel care se teme, nu poate ierta, nu se simte in siguranta, a nu ierta este o strategie de aparare. Cand iti conectezi  Eul la Sine apare sentimentul de securitate si puterea de a ierta.

Putem intelege frica si neputinta ascunse in spatele agresivitatii. Nimeni nu agreseaza pentru ca se simte puternic. Puterea reala este constructiva, puterea ireala provoaca suferinte si distrugeri, este o compensare disperata a fragilitatii launtrice. La acest nivel,  omul aproape tipa dupa iubire, iertarea umple partial acest gol. Cel care te agreseaza striga dupa afectiune, lipsa afectiunii il doare atat de tare incat limbajul i s-a pervertit si se exprima intr-un mod pe care nimeni nu-l mai intelege.  Judeacata il stimuleaza sa persiste in comportamentele lui, iertarea ii da puterea de a le schimba.

Orice terapie incepe cu judecata si se incheie cu iertarea, care extinde spatiul in care se manifesta iubirea.

Alaturi de terapeut deschizi feastra spre iertare,  ajungi sa te contopesti cu intregul…. tinzi catre echilibru.

 

 

WordPress theme: Kippis 1.15