Când dorinţa devine amintire…


“Eram mic şi aveam o dorinţă. Cea mai mare dorinţă până la vârsta aceea. Pentru mine era de nerealizat. Dorinţa mea era sa am o jucărie – un caluţ de lemn. O priveam în fiecare zi. Mă opream în faţa vitrinii şi visam să am căluţul acela. Acasă mă jucam cu un calut de lemn făcut de tatăl meu, dar cel din vitrină avea ceva special. Când razele soarelui îl luminau aveam impresia că era chiar unul real. Pretul era foarte mare si eu stiam că părinţii mei nu îşi permiteau să mi-l cumpere.

Timpul a trecut şi, de ziua mea, am primit jucăria mult dorită. Credeam că visez. Căluţul era în faţa mea, era al meu. Eram în al nouălea cer. Toată familia savura plăcerea mea pentru cadoul primit. Gata! Trebuie să îl încerc. Mă urc pe el…şi după câteva balansări am căzut… Euforia tuturor s-a dus. Bucuria mea era…la distrusă la propriu. Căluţul era făcut bucăţi-bucăţele. De atâta stat în vitrină adezivul cu care a fost lipit s-a desprins. L-am strâns şi l-am aruncat. M-am întors la căluţul făcut de tatăl meu. Era acolo, era al meu, îl aveam şi mă puteam juca cu el, dar vroiam altul. După o partidă bună de călărit aproape uitasem de jucăria visată.

Ce înseamnă mirajul vitrinei…. uneori este mai important ceea ce nu avem..

WordPress theme: Kippis 1.15