“Omul de la serviciu” şi “Omul de acasă” îşi duc existenţa în echilibru?


Omul este o fiinţă socială. De când se naşte şi până când îşi încheie existenţa pe această planetă el joacă o sumedenie de roluri şi poartă o mulţime de măşti: părinte, copil, iubit, prieten, subordonat, şef, etc. Pe fiecare dintre acestea le foloseşte la un moment dat, sau chiar simultan pe unele, iar măsura în care acestea sunt folosite atrag după sine satisfacţii sau insatisfacţii pentru persoana în cauză. Modul nostru general de a funcţiona se învârte în jurul lui „a fi” şi „a face”.  Nevoile noastre diferă, însă până acum nu am cunoscut o persoană căreia să-i displacă să fie iubită, doar pentru că „este”  sau apreciată pentru că „a făcut ceva” bun. Excepţiile confirmă regula, însă deja ne îndreptăm spre patologie…

Cu alte cuvinte, trăim mânaţi de dorinţa de a fi iubiţi, apreciaţi, valorizaţi, fericiţi, mulţumiţi de realizările noastre, de noi ca persoane. Adică… să fim performanţi. Asta nu înseamnă că n-ar trebui să cunoaştem eşecul, altfel, cu ce am putea compara reuşitele, de unde am şti că avem de-a face cu un succes?

Fiecare om poate fi performant atât la nivel profesional, cât mai ales personal. Dacă în plan personal, eşti cel puţin mulţumit de tine, atunci şi în plan profesional poţi face performanţă. De asemenea, dacă nu te iubeşti pe tine, atunci nu-i poţi iubi nici pe ceilalţi. Relaţiile pe care ţi le creezi reflectă de cele mai multe ori modul în care tu te percepi pe tine. Este adevărat că mediul ne influenţează, însă alegerile ne aparţin. Putem alege să fim agitaţi, mereu prinşi între serviciu şi acasă, nefericiţi şi nemulţumiţi de rezultatele noastre, pentru că este într-adevăr dificil să faci faţă atâtor presiuni („dacă mă implic mai mult la serviciu, îi neglijez pe cei de acasă, iar dacă mă implic mai mult acasă, îmi pierd jobul”), sau să găsim o cale de mijloc, o soluţie care să ducă la un echilibru între personal şi profesional. Acest lucru presupune ca noi să schimbăm ceva în gândirea şi comportamentul nostru, astfel încât să nu persistăm în a face greşeli doar pentru că ne temem de schimbare. Dacă ne e teamă să începem schimbarea singuri, putem cere ajutor şi cu siguranţă se va oferi cineva să ne îndrume, însă depinde numai de noi să aplicăm ce am învăţat.

Psih Cristina Stoian

WordPress theme: Kippis 1.15