Despre psihoterapia tulburarii de stres posttraumatice II


Psihoterapiile care se adreseaza sentimentului de frica

Majoritatea terapiilor de acest tip includ strategii cognitive si comportamentale de managementul furiei care presupun expunerea la stimuli anxiogeni in imaginatie sau in vivo. Terapiile de expunere au fost eficiente in cazul veteranilor de razboi si al victimelor violentei interpersonale. Terapiile de expunere iau forma desensibilizarii sistematice in care pacientul este incurajat ca in mod gradual sa reduca evitarea imaginilor si amintirilor anxiogene. Terapiile de expunere pot fi combinate cu tehnicile de inoculare a stresului, trainingul de management al anxietatii, tehnici de restructurare cognitiva.
Tipul acesta de tratament este foarte constructiv in cazul pacientilor care raporteaza flashback-uri, amintiri intruzive, care nu intrunesc criteriile pentru depresie severa, pentru care experienta traumatizanta a fost un episod relativ discret in existenta lor si care au avut o atitudine psihica pozitiva inainte de evenimentul stresant.
Terapia dureaza 8-15 sedinte si pacientii sunt incurajati sa efectueze teme pentru acasa intre sedinte. Desi pot fi folosite tehnici cognitive care se adreseaza convingerilor disfunctionale cea mai mare atentie este acordata totusi comportamentelor evitante. Experienta situatiilor anxiogene produc in consecinta reducerea sentimentelor de frica si cresterea stimei de sine.
Terapiile scurte sau unimodale nu au acelasi efect in cazul pacientilor care sufera de trairi atat de frica cat si de rusine in urma experientei traumatizante.

Terapiile care se adreseaza sentimentului de rusine
Experienta sentimentelor de rusine sun legate de sentimentele de depresie, vinovatie si umilinta. Sentimentele de rusine pot fi dificil de diferentiat de sentimentele de vinovatie desi ambele implica o evaluare de sine negativa. Sentimentele de vinovatie pot corela mai mult cu conduita in timp ce sentimentele de rusine coreleaza cu stima de sine scazuta si cu critica de sine. (Andrews, 1998) Pacientii cu sentimente posttraumatice de rusine au o mai mica tendinta de a descrie flashback-uri asociate cu stresul posttraumatic. In schimb ei descriu ruminatii cu privire la modul in care au procedat, unde nu s-au comportat corect, cum au esuat, asupra sentimentelor de lipsa de speranta si neputinta. Gandurile negative dureroase par sa coreleze mai putin cu entimentul de frica de moarte si mai mult cu pierderea sentimentului increderii si aprecierii de sine.
Acest tip de tablou (specific tulburarii de strs posttraumatic complexe) al simptomelor posttraumatice afecteaza conceptia pacientului despre sine si a fost descris de catre Herman in 1992 ca avand urmatoarele caracteristici:
a. experienta unei constrangeri abuzive si prelungite;
b. alterarea echilibrului afectiv;
c. alterarea constiintei, in special experienta starilor de depersonalizare si derealizare;
d. alterarea perceptiei de sine;
e. alterarea perceptiei traumei;
f. alterari in relatiile cu ceilalti;
g. alterarea sistemului personal de semnificatii .
Scopul terapiilor care se adreseaza sentimentelor de rusine este de a incerca ajutarea pacientului de a-si recapata sistemul de semnificatii in sensul recapatarii sentimentului de sine si de a trece de la sentimentul traumatic de sine (static, blocat) la unul narativ (in miscare, dezvoltare) (Lindy, 1996). Sedintele sunt axate pe explorarea credintelor despre sine si ceilalti si pe experimentarea sentimentelor dureroase cum ar fi rusinea sau furia. Trairea constienta si exprimarea sentimentelor de furie este un aspect important al procesului terapeutic. Pentru multi pacienti sentimentul continuu de rusine coreleaza cu o profunda si pervasiva furie. In aceste cazuri exista o mai mica nevoie de a revedea, repeta detalii ale experientei traumatizante, un asemenea proces poate parea neproductiv mai ale ca accentueaza sentimentele intense de rusine. In general pacientul nu evita sa reflecteze asupra evenimentului traumatizant, acesta este prezent in continutul ruminatiilor. Terapeutul acorda o mai multa importanta consolidarii strategiilor de coping eficiente si inlaturarii rezistentelor. (Embry, 1990)
Scopul terapeutic este de a genera o relatie cu pacientul in cadrul careia sentimentele de rusine sa poata fi explorate in siguranta. Desi este vital ca in ambele tipuri de terapii (adresate rusinii sau fricii) sa fie creat un ambient de siguranta, in cazul pacientilor care sufera de stres posttraumatic complex este mult mai important pentru ca le lipseste abitilitatea de autocalmare. Terapeutul va trebui sa ii ajute sa invete cum sa se autocalmeze, cum sa contina excitarea emotionala, medicatia poate fi un adjutvant in asemenea cazuri.

Psih Iuliana Enache

WordPress theme: Kippis 1.15